Rusia învinge la scor o națională a Arabiei Saudite depășită de situație

iunie 15, 2018

by andrei4digital

Arabia Saudită a demonstrat aseară că o bună posesie nu este întotdeauna echivalentă cu o bună prestație. Saudiții au avut mingea pentru 60% din meci. Cu toate acestea au pierdut cu scorul de 5-0 în fața țării gazdă, Rusia. Mai mult de atât, saudiții nu au înregistrat un singur șut pe poartă.

Nu este prima înfrângere dezastruoasa a saudiților la Mondiale. Cea mai severă dintre acestea a fost înregistrată împotriva Germaniei în 2002. Atunci s-a terminat 8-0. Evoluția de aseară nu a fost cu mult mai bună decât cea din 2002. Arabia Saudită mai are parte de două șanse în cadrul turneului. Împotriva Uruguayului și Egiptului vor trebui să demonstreze ca își merită locul în cadrul Cupei Mondiale.

Rusia obține o victorie de moral. Peste 70.000 de suporteri au avut ocazia să vadă echipa națională câștigând la scor. Însă rezultatul nu spune povestea completă a meciului. Jocul Rusiei a lăsat de dorit în multe momente. Adversari mai experimentați nu vor ezita să profite.

Pentru a depăși faza grupelor Rusia are nevoie de cel puțin încă o victorie. Egiptul lui Salah și Uruguayul lui Cavani si Suarez se anunță adversari mult mai puțin comozi. Atat Rusia, cat și Arabia Saudită vor trebui să își îmbunătățească jocul în meciurile următoare.

Meciurile Cupei Mondiale vor deveni progresiv mai interesante pentru iubitorii de fotbal. Desigur, fiecare dintre aceste partide va fi găzduit de cel puțin o competiție în cadrul FootballCoin.

Jucători remarcați:

Denis Cheryshev – omul meciului, din 3 șuturi pe poartă, 2 au fost fost decisive

Aleksandr Golovin – a marcat o dată și a contribuit cu alte două pase de gol

Yuri Gazinskiy – a marcat o dată și și-a ajutat echipa cu un bun joc de pressing care a ținut echipa saudită la distanță de poartă

Artem Dzyuba – intrat în a doua repriză, atacantul rus a pus constant sub presiunea defensiva saudită, reușind să marcheze o dată

Evoluții dezamăgitoare:

Mohammed Al Sahlawi – cel mai bun marcator al calificărilor, Al Sahlawi a avut o prestație ștearsă. Meciul s-a încheiat fără ca atacantul să își creeze o singură șansă de gol

Osama Hawsawi – ar fi trebuit să ofere siguranță defensivei. În schimb, erorile sale frecvente au contribuit la diferența mare de scor

Fedor Smolov –  a avut o prestație ștearsă în ciuda prestației modeste a adversarului. Artem Dzyuba l-a înlocuit cu succes și ar putea să îi fure locul de titular

Who are your fantasy football picks?
Do you opt for many budget-friendly players?
Have your say by playing FootballCoin. You can be rewarded daily for your choices.

Start playing